Dreptul angajatilor la repaus zilnic si saptamanal

In ansamblul sau, reglementarea dreptului la odihna este construita pe ideea fundamentala ca acest drept nu raspunde numai unui interes personal, ci face parte integranta din masurile de ocrotire si de garantare a dreptului la munca. De aici si sanctiunea severa - nulitatea absoluta a oricarei conventii prin care se renunta total sau in parte la dreptul la concediul de odihna. Astfel, dreptul la odihna este garantat prin:
 
a) stabilirea duratei maxime a zile de munca de 8 ore;
b) a repausului saptamanal si a concediilor anuale platite;
c) durata redusa a tim­pului de lucru pentru salariatii care lucreaza in conditii speciale sau deosebite, vatamatoare, grele sau periculoase, si pentru tineri;
d) reducerea, de regula, a duratei timpului de lucru in timpul noptii;
e) reglementarea pauzei de masa in cursul programului de lucru etc.
 
In cursul programului de lucru se acorda o pauza pentru masa, care nu se include in durata timpului de munca. In unitatile in care nu se poate intrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa sa fie luata in timpul serviciului.

Totodata, intre sfarsitul programului de lucru dintr-o zi si inceputul programului de lucru din ziua urmatoare trebuie sa existe, de regula, un interval de cel putin 12 ore consecutive, cu exceptia prevazuta de art. 135 alin. (2) din Codul muncii republicat.
 
Conform art. 137 alin. (1) din Codul muncii, salariatul are dreptul, in fiecare saptamana, la un repaus de doua zile consecutive, de regula sambata si duminica.