Optimist versus idealist. Cine are mai multe sanse de reusita?

Un optimist nu este nici naiv, nici intr-o faza de negare si nici orb in fata realitatilor vietii. Optimistul crede in folosirea optima a tuturor optiunilor pe care le are la dispozitie, oricat de limitate ar fi acestea.

Drept urmare, acestia sunt capabili sa priveasca lucrurile in ansamblu si sa se foloseasca de posibilitatile disponibile in prezent. Cu alte cuvinte, un optimist e un realist care gandeste pozitiv.

De dragul comparatiei, sa nu uitam ca un idealist se concentreaza numai asupra aspectelor perfecte ale unei situatii si ignora complet laturile negative, in detrimentul realitatii. In acelasi timp, pesimistul nu vede vreo cale de iesire, in vreme ce optimistul se zbate sa gaseasca cea mai buna optiune dintre cele posibile.

Asa ca, daca ar fi sa ilustram comparatiile de mai sus in vreun fel, am putea spune ca idealistul va incerca intotdeauna sa culeaga cele mai frumoase mere, pe cele din varful pomului, in vreme ce pesimistul se va multumi cu cele care ii sunt cele mai la indemana.

La mijlocul acestor abordari atat de diferite, optimistul va culege toate merele pe care le are in fata ochilor si, da, ati ghicit, va face o placinta de mere exceptionala.

Tocmai prin astfel de actiuni, optimistii ii inspira si pe cei din jur, fara sa le pese de aprobarea celorlalti, manifestand tocmai prin aceasta dezinvoltura o atractie pe care multi oameni nu si-o pot explica.

Daca pe masura ce crestem resimtim presiunea societatii si judecatile celor din jur incat ajungem sa ne traim vietile in functie de niste reguli prefabricate, optimistii se apara de toate lucrurile pe care societatea ne spune ca ar trebui sa le avem pentru a fi fericiti.

In primul rand, atunci cand vine vorba de activitatile de zi cu zi, acestia se bazeaza pe instinct si nu isi directioneaza actiunile in functie de aprobarile sau opiniile altor oameni. In plus, oamenii optimisti nu se judeca pe ei insisi in functie de un set de reguli externe, fixate fie de alti oameni, fie de societate in general. Renunta la aceste idealuri si isi pastreaza convingerea ca sunt suficient de buni asa cum sunt deja pentru a ajunge unde isi doresc sau pentru a fi deja multumiti de ceea ce au.

In tot acest timp, tocmai acceptand o stare actuala a lucrurilor, nu uita sa creasca si sa se dezvolte in continuare, pastrand o curiozitate fireasca celui care isi doreste sa invete mereu ceva nou si pastrand, asa cum am amintit, o viziune de ansamblu asupra lucrilor.