Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Mos Craciun, intre legenda si marketing pur

Tags: mos craciun, legenda, marketing, coca cola, vanzari, craciun

Luna decembrie ii apartine aproape in intregime. Ii vedem chipul blajin peste tot, indoor si outdoor, pe produse, panouri publicitare si in reclame televizate. Este omniprezent si omnipotent. Este un simbol al celei mai indragite sarbatori de peste an, dar si un simbol al succesului in materie de promovare. Mos Craciun este o legenda si un produs de marketing de-a dreptul exceptional.
Cunoaste denumiri si infatisari multiple, dar radacinile ii sunt crestine, fiind asociat Sfantului Nicolae, un episcop bland si bun care obisnuia sa imparta cadouri copiilor si oamenilor saraci. In jurul sau s-au tesut numerose povesti, unele cu reni, altele cu elfi, altele cu amandoua, insa  abia cand a cunoscut mirajul marketingului, Mos Craciun a devenit vedeta incontestabila a sarbatorilor de iarna.
E dificil de stabilit cu exactitate momentul in care Mos Craciun a primit prima poleiala publicitara, devenind un veritabil agent de marketing. Ce se stie insa este faptul ca suflul universal i l-a daruit cel mai popular brand al planetei, Coca-Cola.
Desi, istoric vorbind, Coca-Cola nu a fost prima companie care a apelat la imaginea lui Mos Craciun pentru a-si promova produsele, aceasta a contribuit in mod esential la cresterea popularitatii sale la nivel mondial.
In anii 1920, intrucat oamenii asociau instinctiv bauturile racoritoare cu zilele toride ale verii, Coca-Cola era in cautarea unei solutii pentru a-si impulsiona vanzarile in anotimpul rece. Si a gasit-o printre legende.
Din toate povestile imprastiate pe mapamond legate de Mosul cel darnic, Coca-Cola a preluat cele mai frumoase aspecte si le-a oferit un chip comercial. Chipul a fost creionat de Haddon Sundblomm, un artist american care a facut istorie cu desenele sale pentru Coca-Cola. Acestea au castigat in asemenea masura inima publicului incat imaginea lui Mos Craciun a ramas neschimbata pana astazi.
Ceva mai devreme, in 1890, James Edgar, patronul unui magazin din Brockton, Massachusetts, ii dadea in grija spectacolul de Craciun si buna dispozitie a copiilor. Asezati cuminti pe genunchi, acestia ii sopteau Mosului dorintele lor ce aveau sa se materializeze in daruri sub pomul de Craciun. De atunci, anglo-saxonii, si nu doar ei, il incoroneaza an de an rege al magazinelor in perioada sarbatorilor de iarna.
Mos Craciun are o imagine publicitara complexa, intens exploatata si promovata de companiile din intreaga lume si, daca este sa ne gandim la locul sau de rezidenta - Finlanda, chiar de o tara intreaga. Batranul Mos ii aduce Finlandei milioane de euro din turism, iar companiilor vanzari cum nu vad tot anul.
Acesta este poate cel mai senzational produs de marketing creat vreodata, cu un potential urias, care nu pare sa se fi diminuat nici dupa 80 de ani de la „nasterea” sa. Este un instrument de promovare grozav de eficient, ce surclaseaza orice celebritate si, in ciuda varstei, are un rating de invidiat.
Nascut din legende, slefuit si raspandit de mecanismele de marketing, Mos Craciun a creat in jurul sau o adevarata industrie care cuprinde produse, ambalaje si campanii de promovare specifice. El vinde practic orice, de la dulciuri si imbracaminte, pana la gadgeturi si masini. Simpla asociere cu numele si imaginea sa da un nou imbold vanzarilor si tocmai de aceea poate fi considerat un superbrand, inca neegalat de niciun altul.
Autor: Lacramioara Vidru


Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 3.25 din 5 - 4 voturi.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant


Newsletter zilnic GRATUIT

Comentarii 0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016