Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Crowdsourcing-ul sau cum sa te folosesti de intelepciunea multimii

Tags: crowdsourcing, campanii, idei, multime, marketing

Pana nu de mult, marketingul era o conversatie cu un singur sens. Totul lua nastere in sanul companiei, de la nume, la brand si mesajele sale grupate sub umbrela campaniilor publicitare. Odata concepute, acestea erau livrate de-a gata catre marele public. Toate astea pana intr-o zi, ziua in care marketerii au descoperit crowdsourcing-ul.
Crowdsourcing-ul este, de fapt, o "inventie" de prin 2006 a lui Jeff Howe, care utilizeaza conceptul intr-unul din articolele sale. Termenul avea la baza ideea de apel la un grup nedefinit de persoane pentru a efectua anumite activitati, a rezolva probleme complexe si a contribui cu idei relevante si proaspete la un proiect sau altul.
Curand, conceptul a fost preluat si aplicat cu succes si in marketing. Una dintre cele mai cunoscute campanii care au la baza aceasta tehnica este "Crash the Super Bowl", proiectul celor de la Doritos, producatorul american de chipsuri. Fanii brandului au fost invitati sa creeze propriile reclame de produs in schimbul unui premiu consistent: 25.000 dolari, un bilet la meci si faima de a fi conceput o reclama difuzata in cadrul Super Bowl, un program cu o audienta uriasa. Succesul a fost si el urias.
Crowdsourcing-ul functioneaza dupa principiul "unde-s multi, puterea (creativa) creste", fiind o modalitate de a genera idei cu ajutorul unui grup de oameni si de a implica intr-o activitate creativa proprii fani prin intermediul social media. Este fundamentat pe delegarea unor atributii catre o masa mare de oameni, o multime (crowd). In marketing, ei sunt reprezentati de consumatori, fanii de pe retele de socializare sau chiar angajati. Este, daca vreti, un altfel de brainstorming, ce ofera consumatorului ocazia de a participa activ la crearea sau recrearea unui brand, unui produs, unei campanii de publicitate.
Sa vedem insa cum anume se poate face apel la intelepciunea multimii.
1. Lansarea indemnului –De aici porneste totul, asa incat mesajul trebuie sa fie scurt, specific si foarte, foarte clar. Intelegerea corecta a apelului pe care-l transmiteti este esentiala, intrucat de acest lucru depinde feedback-ul multimii. Odata stabilit mesajul, diseminati-l peste tot: pe propria pagina web, pe retele de socializare, pe blog etc.
2. Stimulente atractive – Desigur, nimic nu este gratuit, iar ideile cu atat mai putin, asa incat este important ca fanii sau consumatorii sa fie informati despre faptul ca vor fi recompensati pentru munca lor. Suma nu trebuie sa fie derizorie, altfel apelul va fi considerat el insusi derizoriu. Pe de alta parte, se poate incerca varianta beneficiilor non-materiale, apasand butonul orgoliului si oferind reclama contra reclama.
3. Gestionarea ideilor – Se spune ca o astfel de campanie genereaza de 10 ori mai multe idei decat o agentie de marketing, asa incat nu se pune problemea existentei lor, ci mai degraba a gestionarii acestora. Cel mai de pret lucru este faptul ca odata generate, ideile pot fi pastrate pentru a fi utilizate si cu alte ocazii.
4. Selectarea ideilor – Desigur, cele mai bune propuneri se vor materializa in campanii de marketing. Interesant este ca, uneori, se prea poate ca vocea multimii sa spuna, sa aprecieze altceva decat profesionistii in marketing. Asa s-a intamplat, de exemplu, in cazul campaniei de crowdsourcing a Pepsi, tot din cadrul Super Bowl. In vreme ce expertii au strambat din nas la reclama propusa, multimea a indragit-o. Deci, cine are dreptate? Pana la urma, tot cei care cumpara.
Crowdsourcing-ul este, asadar, o metoda grozava de a dezvolta noi produse, de a crea noi reclame, de a consolida imaginea brandului. Ajuta in luarea deciziilor, in identificarea solutiilor posibile, in generarea de idei. Iar daca sunteti in pana de idei, dati-le altora ocazia sa isi testeze creativitatea si sa va ajute.
Autor: Lacramioara Vidru


Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant


Newsletter zilnic GRATUIT

Comentarii 0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016