De ce (sa) iubim reclamele

Semintele publicitatii au fost sadite in lume pe vremea Egiptului Antic. Se spune ca primele reclame a aparut pe pereti si pe papirus. Ele au evoluat odata cu timpul si odata cu noi, insa publicitatea moderna s-a nascut abia la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Si de atunci, ea a incetat sa mai fie un scop in sine, devenind deopotriva  mijloc, un mijloc de a transmite ganduri, trairi, semne de intrebare.

In cei peste 2.000 de ani de existenta, reclamele au migrat de la simplu la complex, de la formal la informal, de la traditional la modern, de la materiale conventionale la suporturi neobisnuite. Au urmat trendul vremurilor, avand grija sa nu le scape nimic din evolutie, nici la nivel tehnologic, nici la cel ideatic. Au patruns in toate mediile, reale ori virtuale, au umplut strazile, au colorat panourile, au acaparat televizorul, radioul, mobilul si internetul. S-au lipit de toate si prin toate cauta sa-si atinga telul. Astfel, dupa doua milenii, au ajuns sa acopere intregul registru atributiv: pot fi profunde, haioase, dramatice, socante, amuzante, seci si undeva intre cele doua extreme: geniale ori proaste.

Reclamele se transforma, cu abilitate cameleonica, in toate dorintele noastre si cunosc variatii multiple: pot fi o suma de cuvinte, o suma de acorduri, de fotografii, de imagini video sau toate la un loc. Pot spune o poveste sau doar sa sugereze una. Pot sa provoace valuri ori sa le domoleasca. Pot lua orice forma sau toate formele. Iar in functie de asta, ne amuza, ne rascolesc, ne starnesc pasiuni si intrebari, iar uneori ne obosesc. Totusi, e dificil si bizar sa ne inchipum o lume fara ele, oricat de satui am fi de acestea.

Reclama buna este ca o cafea buna. Te revigoreaza sau te adanceste in tine. Cu siguranta insa, nu te lasa indiferent. Este un produs al umanitatii in aceeasi masura in care si arta este. Reprezinta, daca vreti, o alta forma de arta, una care ti se strecoara pe sub piele, deseori fortand intrarea catre adancuri. Uneori te sufoca pana la iritare, alteori iti fura ochii, un zambet sau un suspin.

Da, publicitatea zilelor noastre este invaziva, staruitoare, agasanta, dar... sublima. Sublima pentru ca s-a depasit pe sine, aruncand peste scopu-i mercantil, frumusetea ambalajului si a plasmuirilor. Pentru ca ascunde ce-i de ascuns si dezvaluie ce-i de dezvaluit. Pentru ca nu vinde doar produse, ci si sperante. Pentru ca iti aseaza dinainte promisiuni: ca vei fi mai frumos, mai tanar, mai sanatos si pentru ca te lasa apoi sa visezi cu ochii deschisi numai la asta. Pentru ca livreaza fantezii sau franturi de realitate. Pentru ca te cauta, te urmareste cu pasiune, insistenta si atitudine pentru a te corupe fara remuscari.

Pentru ca bate cu inocenta din gene sau poate fi surprinzator de vulgara. Pentru ca este cocheta si gatita parca mereu de petrecere. De fapt, intreaga-i natura aduce a petrecere, a bucurie nemasurata ca a aparut un nou tip de detergent, o masina mai buna, o vacanta de neuitat. Pentru ca iti vorbeste despre prezent prin trecut si cu gandul la viitor. Pentru ca se naste din bani pentru a produce bani. In fine, pentru ca este atat de dulce cand minte si pentru ca se face ca noi nu pricepem toate astea. 

Stridente, voioase, morbide ori profunde, reclamele sunt, in cele din urma, creatii vrednice nu doar de atentie, ci si de pretuire. O data pentru ca sunt o manifestare a inteligentei si creativitatii umane, apoi pentru ca ascund ore si zile de munca, de zbucium si disperari, de faceri si prefaceri. Si, chiar daca scopul lor ultim este unul concret, material, nu trebuie sa uitam a privi si dincolo de ceea ce vand, a le admira substraturile, sinuozitatile, simbolurile, metaforele. In definitiv, sunt opere complete ce merita a fi iubite.