Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Pasi esentiali in crearea unei strategii social media

Tags: strategie social media, audienta tinta, canale social media, continut, mesaj, facebook, brand

Crearea unei strategii social media presupune indeplinirea mai multor pasi. O astfel de strategie implica un angajament pe termen lung. Acest lucru inseamna de asemenea ca rezultatele nu vor fi vizibile imediat, ci se vor lasa asteptate. Din acest motiv, rabdarea este esentiala daca doriti sa va indepliniti obiectivele pe canalele social media.
Iata care sunt pasii absolut necesari in crearea unei astfel de strategii:
 
1. Ce reprezinta compania?
Descrieti intr-o singura fraza cu ce se ocupa compania. Descrierea ar trebui sa fie scurta, asemenea unui tweet – adica sa aiba maxim 140 de caractere.
 
2. Ascultati conversatiile celorlalti
Dupa ce ati stabilit cu ce anume va ocupati, trebuie sa descoperiti cine vorbeste despre asta. Gasiti toate conversatiile legate de brand, aspecte pozitive si negative ale brandului, care este continutul preferat al audientei tinta, ce fel de canale sunt utilizate, care sunt cele mai importante canale social media pentru promovarea brandului, care sunt persoanele influente de pe fiecare canal in parte. Dupa aceea, intocmiti o lista asemanatoare si pentru competitorii dvs. principali.
 
3. Stabiliti un obiectiv
Alegeti obiectivul cel mai important pentru brandul dvs. Acesta poate fi unul din urmatoarele: vanzari, notorietatea brandului, reputatia brandului, fidelizarea clientilor, reducerea costurilor, si asa mai departe. Pentru inceput, este indicat sa stabiliti un singur obiectiv. Dupa ce ati ajuns aproape de indeplinirea primului obiectiv si ati inregistrat rezultate palpabile, puteti selecta un alt obiectiv din lista.
 
4. Stabiliti care este audienta tinta
Selectati grupul tinta care este cel mai probabil sa fie convins de mesajul brandului. Nu incercati sa ii multumiti pe toti folosind acelasi mesaj, deoarece acest lucru va conduce la rezultate mediocre. Dupa identificarea audientei tinta, stabiliti ce canale veti folosi pentru a capta atentia acesteia.
 
5. Creati un mesaj simplu
Mesajul ar trebui sa fie pe placul fanilor. Acesta va fi si motivul pentru care oamenii vor dori sa va cumpere produsele. Acest mesaj ar trebui sa aiba un impact emotional asupra audientei tinta, sa aiba o insemnatate pentru consumatori.
 
6. Planificati continutul
Dupa ce ati stabilit cine este audienta tinta si care este mesajul principal, va trebui sa planificati continutul. Trebuie sa va hotarati cat de des veti posta continut nou (de exemplu, o data pe zi, de trei ori pe saptamana, etc.). Asigurati-va ca dispuneti de timpul necesar pentru aceasta activitate. Postarea de continut inseamna ca trebuie sa va rezervati timp si pentru comentarii si feedback.
 
7. Stabiliti ce canale veti utiliza
Intocmiti o lista a canalelor si instrumentelor pe care le veti utiliza. Acestea pot fi articole si comunicate de presa, RSS feed-uri, canale social media (Facebook, Twitter, Digg, Pinterest, etc.), bloguri specializate, si lista poate continua.
 
8. Incurajati comunicarea
Principalul obiectiv al activitatilor in social media este acela de a facilita interactiunea dintre oameni si brand. Prin urmare, trebuie sa interactionati cu consumatorii, sa va construiti o comunitate si sa furnizati continut de calitate care sa capteze si sa mentina atentia consumatorilor. Participati la conversatii despre brand si domeniul dvs. de activitate. Adresati intrebari si furnizati raspunsuri, raspundeti la comentarii, etc.
 
Autor: Adelina Moisan


Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant


Newsletter zilnic GRATUIT

Comentarii 0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016