Cum negociezi un fratior?

Echilibrul se strica definitiv la intrebarea pusa cu jumatate de gura de parinti: "Ti-ar placea o surioara sau un fratior?". Normal ca raspunsul este NU, mai ales ca majoritatea incep sa-l agreseze pe bietul copil cu tot felul de ipoteze care sunt, de fapt, amenintari al adresa statutului lui de prim si unic mostenitor al averii familiei.

 

"Bicicleta asta ii ramane lui bebe", "jucariile astea sunt de bebelusi, tie nu-ti mai trebuie" sau, si mai rau, "o sa-i luam si lui bebe o cana la fel". Dumnezeule!!! Oare chiar nu intelegeti ca nu mai e nevoie de niciun alt copil prin preajma?! Las’, ca o sa fac eu un taraboi, sa nu mai vrea nimeni niciodata sa vada sau sa miroasa carne de prunc!

 

In carti se spune frumos ca trebuie sa-l iei cu incetul, sa-i faci trecerea mai usoara prin strategii bine studiate: cu cat ii explicam copilului mai devreme cu atat mai bine, pentru ca va avea timp sa se obisnuiasca cu ideea si sa inteleaga pe indelete ceea ce se intampla. De asemenea trebuie sa fim cat mai expliciti, pentru a ne asigura ca intelege. Suntem sfatuiti, adica, sa folosim explicatia "venirii berzei" sau, daca avem mintea deschisa, sa apelam la atlasul de anatomie. Si, nu in ultimul rand, sa-l lasam sa aleaga numele viitorul venit.

 

Aici e o noua problema: daca e de acelasi sex, e in regula, caci se poate simti superior (sunt mai mare, eu ma duc la gradinita, mananc singur etc.), dar, daca nu, atunci lumea devine iar un loc dusmanos. 

 

Cum se poate trece peste toata aceasta furtuna de sentimente? Simplu, daca folosim logica copilului ("sa-i gasim si lui bebe o mama, sa nu fie singur!"), foarte greu, daca gandim ca niste maturi.

 

Aici intervine adevarata arta a negocierii...