Daca postasul suna de doua ori, instalatorul nu vine niciodata cand spune ca vine

Ca vecina mi-a tinut socoteala si a venit sa ma anunte ca am inundat-o pentru a doua oara. La ea, venise potopul. La mine, casa arata de parca un taifun se starnise la deschiderea concomitenta a usii si a ferestrei. Am mers sa vad: doua firisoare de apa usor perceptibile. I-am explicat ca tevile nu sunt ale mele, sunt ale blocului. Ca le schimb acum tocmai ca pe viitor sa nu mai existe vreun potop. Cel putin, nu dinspre apartamentul meu.

Tot ieri (acum imi dau seama ca ieri a fost marti, o zi intotdeauna cu zece ceasuri bune), telefonul meu s-a stricat. Cu un touchscreen in care nu am avut niciodata incredere, m-a lasat (dupa ce fusese deja reparat de doua ori) cu unica posibilitate de a apela ultimul numar. Altfel zis, in caz de nevoie, noroc cu ultimul om care si-a amintit de tine.

Laptopul nu mai are sunet de aproape o luna, iar de o saptamana s-a stricat de tot. Il am de sase ani, am trecut printr-o facultate si printr-un master impreuna. Tot ieri, la birou, mi s-au stricat castile. E drept ca atata vreme cat tin capul usor inclinat spre stanga, mai prind ceva sunet din casca dreapta.

Renovarile de acasa sunt in competitie cu un supermarket care are toate sansele sa se deschida inainte ca faianta din baie sa acopere peretii. Si toate, dar absolut toate, par sa mearga sontac-sontac. Cu toate acestea, zambesc. Nu ma mai supar cand se strica un laptop sau cand un touchscreen ofteaza si, ulterior, crapa (slavite fie butoanele vechi si de incredere). Nu ma mai enervez daca intr-o seara nu am conexiune la Internet. Nu-mi pasa ca asta e a treia pereche de casti care ma lasa balta.
De unde atata rabdare? Si unde sa fi disparut bataia nervoasa din degete cand viteza de Internet incetineste de la 1 Giga pe secunda la un giga fara un pic? Cand un download echivaleaza cu un drum Bucuresti – Satu Mare?

Ei bine, inveti ca grijile si nervii nu rezolva niciodata nimic. Ca daca tipi la un om aflat in spatele unui ghiseu nu faci decat sa-i strici ziua si sa-ti inmultesti nervii. Ca daca cineva te injura in trafic, sanatos e sa mergi mai departe fara sa te dai jos la el ca sa-i arati ca nu ti-ai lasat acasa curajul (dar ca i-ai lasat pe cei 7 ani). Si mai inveti ca nu poti decat sa ai RABDARE fiindca, daca postasul suna intotdeauna de doua ori, un instalator nu vine niciodata atunci cand spune ca vine.

Dar alta lectie e poate cea mai importanta. Nu-mi doresc un telefon de ultima generatie. Sunt recunoscatoare ca pot sa-l schimb pe acesta. Ca imi pot carpi laptopul in speranta ca va mai fi langa mine cel putin patru ani de-acum inainte. Ca acele reparatii sunt dovada ca am un acoperis deasupra capului. Ca nu vad cum as indrazni sa ma plang de toate acestea cand citesc despre bucuria unui om care a asteptat opt ani sa isi cumpere un laptop.

Am citit undeva ca nu e bine sa ne comparam cu cei care au mai mult fiindca asta ne descurajeaza. Sa ne comparam, propun, intotdeauna cu cei care au mai putin. Fiindca, asa cum bine a zis cineva candva, de foarte multe ori, daca am pune problemele noastre langa ale altora, le-am lua pe-ale noastre inapoi.