Tu cum iei cele mai bune decizii?

Chiar si asa, cu ceas sau fara, tot de inima ar trebui sa ascultam. Fiindca ratiunea, oricat ar fi ea de ratiune, se ghideaza dupa niste parametri pe care inconstientul nostru nu-i ia in calcul. Sa ne imaginam ca ar trebui sa ghicim un traseu pe care sa il urmam in timp ce privim cerul noaptea. Vedem stelele, dar nu le cunoastem pe fiecare in parte. Ghicim sau doar banuim unele constelatii. Ceea ce exista insa cu exactitate acolo ramane insa ascuns privilor noastre.

Ratiunea e ca un cer cu stele, o intelegem doar la suprafata desi ni se pare ca o cunoastem cat se poate de bine. Oricine ar putea spune, cu mana pe inima, ca stie cum arata un cer cu stele.

Cum ramane insa cu mecanismul inimii? Cum punem in echilibru sau, dimpotriva, in dezechilibru, inima si ratiunea? Cand lasam vocea inimii sa castige? Si, ce e mai important, o lasam sa castige intotdeauna?

Personal, am ezitat mult intre astfel de extreme. Si le spun extreme fiindca nu cred ca am gasit vreodata o cale de mijloc. Dar timpul a dovedit ca toate deciziile aparent pragmatice, toate hotararile in slujba carora a fost pusa ratiunea au avut un singur rol: sa-mi dovedeasca faptul ca ar fi trebuit sa "gandesc" cu inima.

Asa ca, dupa multe astfel de experiente in urma carora concluzia era intotdeauna aceeasi, inima a preluat fraiele si bine a facut.

Semnalul pe care l-am identificat din partea inimii si pe care l-am transformat mai apoi in sfat e urmatorul: daca te strange inima, nu-i cea mai buna decizie.