Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

​Google, amendata cu 1,49 miliarde euro privind publicitatea online

Tags: google, amenda, comisia europeana, publicitate, online

Google, divizie a Alphabet, a fost amendata cu 1,49 miliarde euro pentru practici abuzive privind publicitatea in mediul online.
Google a abuzat de pozitia sa dominanta pe piata impunand o serie de clauze restrictive in contractele cu site-urile internet ale tertilor, ceea ce ia impiedicat pe rivalii Google sa afiseze pe site-urile respective anunturi publicitare proprii asociate cu rezultatele cautarilor, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

”Comisia a amendat Google cu 1,49 EUR miliarde de euro pentru utilizarea abuziva ilegala a pozitiei sale dominante pe piata serviciilor de intermediere in materie de anunturi publicitare asociate cu cautarile online. Google si-a consolidat pozitia dominanta in materie de anunturi publicitare asociate cu cautarile online si s-a protejat impotriva presiunii concurentiale prin impunerea unor restrictii contractuale anticoncurentiale pe site-urile de internet ale tertilor”, a afirmat in comunicat Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica in domeniul concurentei.

Vestager a explicat ca acest lucru este ilegal din punctul de vedere al normelor antitrust ale Uniunii Europene.

Comportamentul abuziv a durat peste 10 ani si a impiedicat alte societati sa concureze pe baza meritelor si sa inoveze. In acelasi timp, acest comportament a impiedicat consumatorii sa se bucure de avantajele concurentei, a mai afirmat comisarul.

Amenda aplicata de Comisie, in valoare de 1,49 miliarde de euro, (1,29% din cifra de afaceri realizata de Google in 2018), ia in considerare durata si gravitatea incalcarii. Amenda a fost calculata pe baza valorii veniturilor obtinute de Google din intermedierea publicitatii asociate cu cautarile online in SEE.

Google a incetat practicile ilegale la cateva luni dupa publicarea de catre Comisie, in iulie 2016, a comunicarii privind obiectiunile cu privire la acest caz. Decizia impune Google sa puna, cel putin, capat comportamentului sau ilegal, in masura in care nu a facut deja acest lucru, si sa se abtina de la orice masura care ar avea acelasi obiectiv sau efect ori un obiectiv sau un efect echivalent, arata News.ro.

Google este pasibila sa faca si obiectul unor actiuni civile in despagubire care pot fi introduse in instantele din statele membre de catre orice persoana sau intreprindere afectata de comportamentul sau anticoncurential. Noua directiva UE privind actiunile in despagubire in cazul nerespectarii normelor antitrust permite victimelor practicilor anticoncurentiale sa obtina mai usor despagubiri.

Anul trecut, Comisia Europeana a impus Google o amenda record de 4,34 de miliarde de euro pentru ca s-a folosit de sistemul de operare Android pentru a bloca concurenta.

O alta amenda, de 2,42 de miliarde de euro, a fost aplicata Google in 2017, pentru limitarea accesului pe piata a companiilor concurente care opereaza site-uri de comparare a cumparaturilor.
Autor: Florin P. Amariei


Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 3 voturi.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant


Newsletter zilnic GRATUIT

Comentarii 0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016